O asistentă de școală generală se purta excelent cu copiii, dar a fost concediată de la locul de muncă dintr-un motiv ciudat

O asistentă de școală generală  se purta excelent cu copiii, dar a fost concediată de la locul de muncă dintr-un motiv ciudat
Publicat: 24/09/2014, 10:46

Karla Valentine (35 de ani) a început să lucreze la școală în timpul iernii, iar, când a venit vara și a început să poarte haine care îi lăsau la vedere tatuajele, femeia a primit un ”cod vestimentar”, în care se preciza că tatuajele și piercingurile nu sunt bine văzute și nu sunt un exemplu bun pentru copii.

”Eram bună la ceea ce făceam, iar copiilor păreau să le placă tatuajele mele. Mi-am dat seama că nu vreau să lucrez într-un mediu în care mi se spunea că nu pot să îmi fac treaba dacă am tatuaje și piercinguri”, explică Valentine, care precizează că, la o săptămână după ce a primit codul vestimentar, și-a dat demisia.

”Directorul m-a chemat să vorbim, dar nu cred că trebuia să îi explic că sunt un angajat bun și o persoană decentă. E trist că în 2014 încă mai discriminăm alegerile oamenilor și că micuții cresc învățând aceste concepte superficiale”, mai spune Valentine. Ironia sorții, la o lună după demisia ei, școala a organizat o petrecere unde copiii și-au putut face tatuaje temporare.

În aceste condiții, BBC se întreabă dacă nu ar trebui ca și discriminarea persoanelor tatuate sau cu piercinguri să fie ilegală la locul de muncă, la fel ca discriminarea religioasă, sexuală ori rasială.

PLUS: ”Capcanele” de la interviul de angajare, în România

gândul a scris, în ultima vreme, mai multe articole despre cum se desfășoară interviurile de angajare în România, despre cum trebuie să se îmbrace candidații, ce întrebări incomode li se pun și cum sunt discriminați. De multe ori, întrebări care par banale, precum ”De ce să te angajăm?” sau ”De ce ai plecat de la fostul loc de muncă?”, îi pot pune în dificultate pe candidați, iar unii se pot chiar bloca, cum a fost cazul unei tinere pe nume Andreea:

O altă întrebare sensibilă este cea în care potențialul angajat trebuie să enumere punctele slabe ale companiei în care vrea să se angajeze.

De asemenea, alt moment delicat este cel în care potențialul angajat trebuie să decidă cum să se îmbrace când merge la interviu sau cel în care angajatul vrea să meargă pentru a-și negocia o mărire de salariu.

Iată mai jos și alte articole din gândul despre interviurile de angajare și comunicarea cu șefii la locul de muncă, pornind de la mărturii ale angajaților sau de la declarații ale experților în HR.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal